| Резюме: | Doua carti remarcabile despre romanii de dincolo de Nistru
Aparitia a doua lucrari la Editura Universitatii de Nord Baia-Mare, sub egida Academiei Romane – Institutul de Istorie „George Baritiu” din Cluj-Napoca, semnate de Vadim Guzun, un tanar diplomat roman originar din Republica Moldova, imi ofera prilejul sa spun cateva cuvinte despre autor, dar, indeosebi, despre fenomenul foametei, petrecut in Uniunea Sovietica intre anii '20-'30 ai secolului trecut. Acesta constituie obiectul demersului intreprins de cercetator. Printre victimele acestei crime impotriva umanitatii au fost si multi conationali de-ai nostri. Dupa cate stiu, lucrarea „Marea foamete sovietica 1926-1936” este prima abordare monografica in literatura istorica romana a acestei probleme, intr-un demers stiintific, nu lipsit de empatie fata de victime, care nu se constituie intr-o abordare emotionala. Autorul reuseste sa ne transmita dimensiunile acestei tragedii pe care nu o credeam posibila in secolul XX. Dar cate grozavii nu s-au petrecut in vremurile cercetate de istoric. Aceasta carte este dedicata satului romanesc de la este de Nistru si are ca motto un citat din Alain Besançon: „Consimtita ca mijloc sau urmarita ca scop, foametea a fost procedeul cel mai ucigas al distrugerii comuniste a oamenilor”.
Despre GULAG se cunoaste considerabil mai mult, indeosebi dupa aparitia celebrei carti a lui Soljenitin, „Arhipelagul Gulag”. Despre foametea sovietica, manifestata in trei perioade distincte, care a avut o intensitate maxima in Ucraina si pe care vecinii nostri o numesc „Golodomor”, s-a publicat, in tara noastra insa mult mai putin. Despre anii de colectivizare, care trateaza si problema foametei, a scris scriitorul Vasilii Grossman in romanul „Totul curge”, avand la Humanitas titlul „Panta Rhei”. Apropo de literatura, cata deosebire in cele evocate de Grossman fata de romanul lui Solohov pe acelasi subiect, „Pamant destelenit”, o carte total mincinoasa.
Autoritatile de partid, care au inventat Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca (RASSM), considerau pe romanii nostri de dincolo de Nistru ca una „dintre cele mai inapoiate natiuni din Ucraina” (p.47).
Dimensiunea lipsurilor materiale de tot felul, in paralel cu arestarile in masa, deportarile generalizate si condamnarile pseudo-judiciare, organizate pentru a oferi brate de munca pentru lagarele din nordul inghetat si alte locuri de pedeapsa din Uniunea Sovietica, au determinat un aflux masiv de refugiati in Romania. Prin numarul fugarilor aceasta stare de lucruri s-a transformat intr-un fenomen de migrare. Cei multi si disperati si-au riscat viata trecand Nistrul pentru a evada din „raiul socialist”, dar intre ei au fost infiltrati si numerosi spioni bolsevici. Reluand si dezvoltand o idee a profesorului Dan Dungaciu, citata la pag. 92, autorul demonstreaza, pe baza unei impresionante investigatii, ca proiectul comunist nu a fost exclusiv politic, ci si unul identitar. In aceste circumstante, spune domnul Guzun: „numarul exact al romanilor din URSS care au fost exterminati prin foamete nu va fi cunoscut niciodata, dupa cum nu va fi cunoscut numarul total exact al victimelor foametei sau represiunilor comuniste din URSS ori din fiecare republica sovietica in parte. Ca numar de victime, foametea a depasit GULAG-ul, chiar daca fenomenele au fost asociate.”
Reluand, ceea ce am mai aratat, cartea are la baza o documentare exhaustiva, daca nu chiar coplesitoare, prin dimensiunile si varietatea acesteia. Silogismele enuntate sunt riguroase si scot in evidenta ca Vadim Guzun a facut si studii juridice. (Dupa cum se stie, in drept se practica curent acest mecanism al logicii formale.) Pentru a intelege dimensiunile apocaliptice ale tragediei care a atins apogeul in anii 1931-1933 si care a servit drept model pentru organizarea foametei in Basarabia ocupata in urma Pactului Hitler-Stalin din anul 1939, este suficient sa ne referim chiar si numai la un raport la ministrului de interne al RSS Moldovenesti, Tutuskin, adresat organului ierarhic de la Moscova. Situatia de pe strazile Chisinaului in anii 1946-1947 era asemenea celei de pe strazile Harkovului in anii 1932-1933: „oamenii mor in sate, pe drumuri, in orase (…) In ultimul timp, organele de militie ridica zilnic de pe strazi cate 8-12 cadavre, in special tarani veniti de la sate” (p.142-142). N-au lipsit nici cazurile de canibalism. Si cand te gandesti ca sunt oameni, chiar intelectuali, care afirma cu seninatate ca ideile comuniste sunt bune, numai ca au fost aplicate necorespunzator. Ca astfel de lucruri le spune unii jurnalisti este de inteles, deoarece doresc sa braveze, dar un punct de vedere similar l-a sustinut si unii academicieni, ceea ce este pur si simplu consternant. Adevarul este ca socialismul, inclusiv cel „multilateral dezvoltat”, pentru a tine in chingi populatia, are nevoie de tot felul de constrangeri, inclusiv de ordin material si moral. Ar fi suficient sa ne gandim ca in vremea dictatorului Ceausescu, la atatia ani de la terminarea razboiului, alimentele se dadeau cu ratia, curentul electric se intrerupea frecvent, iar in apartamente era cam racoare, ca sa folosesc un eufemism. In pofida acestei realitati dezamagitoare, propaganda oficiala anunta triumfal productii record, indeosebi in agricultura.
Foametea in tinuturile locuite de romanii moldoveni din imperiul sovietic a urmarit nu numai colectivizarea fortata, cu intregul cortegiu de suferinte pe care l-a implicat victoria socialismului la sate, ci a urmarit sistematic rusificarea si ucrainizarea acestora, ceea ce a dus, printre altele, si la eliminarea alfabetului latin. Concluzia ca: „prin aplicarea preventiva a represiunii in masa au fost lichidati fizic si moral cei care s-au opus ori s-ar fi putut opune modelului stalinist de dezvoltare, dar s-a asigurat si necesarul de forta de munca gratuita pentru economia planificata, al carui simbol era cel mai eficient sistem de lagare de munca si de exterminare din lume, neegalat nici de lagarele naziste” (p.332-333) se sustine in demersul intreprins de cercetator prin argumentarea riguroasa, bazata pe documente.
Consider ca, prin „Marea foamete sovietica”, Vadim Guzun intra in categoria istoricilor talentati pe care-i are tara in momentul de fata. Acesta mai desfasoara si o intensa activitate publicistica in revistele de cultura si istorie. Nu este menirea unui recenzent, deci a unuia care scrie note de lectura, sa faca aprecieri exagerate, el trebuind sa intreprinda o evaluare obiectiva a materialului studiat. In contextul acestei afirmatii, consider – fara ezitare – ca aceasta carte este una buna, chiar foarte buna, si o recomand calduros acelora carora le este drag adevarul istoric.
Cea de-a doua carte, „Foametea, piatiletka si ferma colectiva: documente diplomatice romanesti”, cuprinzand 780 de pagini, aparuta tot in anul 2011, la aceeasi editura, arata ca situatia din URSS era bine cunoscuta de autoritatile romane, nu numai de la refugiatii care reuseau sa insele vigilenta granicerilor sovietici, dar si din rapoartele primite de la reprezentantele noastre din strainatate, in pofida faptului ca relatiile diplomatice cu Moscova s-au stabilit destul de tarziu. Prima telegrama a Legatiei romane din URSS este din 14 decembrie 1934 (documentul nr. 232 de la pag. 720). Din documentele si materialele diplomatice transmise Ministerului Afacerilor Straine de la Bucuresti se poate constata nu mai situatia interna dramatica din Uniunea Sovietica, ci si faptul ca acest stat a fost un pericol permanent pentru Romania, coloana a V-a in tara noastra, a sovieticilor, fiind reprezentata de Partidul Comunist.
Diplomatul-cercetator, prin sursele primare inedite selectate, demonstreaza si ca arhiva Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei este un tezaur, care trebuie valorificat si in viitor cu acribie, deoarece, in general, tara noastra, in decursul vremurilor, a avut o diplomatie performanta. Profesorul Michael Shafir, la lansarea volumului la Institutul de Istorie „George Baritiu”, a spus despre autorul si editorul celor doua carti ca este un om adevarat, reproducand aceasta sintagma in limba rusa. Ii impartasesc opinia. Cei care vor avea acces la volumele ce au constituit obiectul acestor note de lectura se vor convinge ca a avut dreptate si nu a exagerat deloc.
Dati-mi voie, in legatura cu foametea si represiunea din Tara Sovietelor, sa mai fac doua remarci. In numarul 427/2012 al Dilemei Vechi dedicat foamei, un detinut politic, care a trait 20 de ani cu o ciorba la pranz, spunea ca foamea era mai greu de suportat decat bataia. Domnul Nicolae Purcarea ne relateaza: „Nu era demult o foame fizica. Era psihica. Oricat o stapaneam ziua, subconstientul noaptea lucra… Si foamea asta duce la degradare morala”. Acelasi lucru mi l-a impartasit un prieten foarte bun, Ioan Bohotici, care a stat in detentie 14 ani, in principal la Aiud. In aceste circumstante, genele oamenilor s-au modificat. Asa fiind, nu ar trebui sa ne mire ca in Basarabia, circa o treime din populatie se mai orienteaza inca spre Federatia Rusia si nu inspre fratii lor de sange. Pe de alta parte, contine un adevar si afirmatia ca se naste o anumita dependenta, ca sa nu-i spun simpatie, dinspre victime spre calaii lor.
Nu ar trebui sa uitam ca nici Romania interbelica nu a fost un stat ideal fata de locuitorii din noile provincii, indeosebi fata de Basarabia. Oricum, administratia romaneasca nu suporta comparatie cu cea sovietica. Diferenta este ca intre cer si pamant. Nu stiu daca Romania din 1 decembrie 1918 se va reconstitui candva. Personal, Cadrilaterul nu-l doresc, chiar daca acolo se gaseste Balcicul mult iubit de artistii interbelici. Intrarea Republicii Moldova in Uniunea Europeana, cea hulita pe nedrept de multi, va permite o comunicare mult mai buna, fireasca, cu populatia de peste Prut, indiferent de etnie, si aceasta situatie nu este putin lucru. Avem o datorie imprescriptibila sa nu-i uitam pe cei care au indurat atatea suferinte in vremuri nu atat de indepartate, deoarece memoria este, pana la urma, o forma de judecata a istoriei. Cand unii dintre noi emit judecati superficiale despre romanii moldoveni, ar fi bine sa ne gandim si la cele scrise atat de convingator de catre domnul Guzun, prin care se infirma asa de multe idei preconcepute.
Adrian Man
|