| Резюме: | Diana Crudu: născută la 16 decembrie 1982 în oraşul Chișinău. A terminat Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Moinești, Bacău. A absolvit Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Școala de Studii Europene „Jean Monnet” Iași, Universitatea de Studii Aplicative „Has den Bosch”, Olanda (2007), Universitatea Columbus OHIO, SUA (2018). Administrator "Eldi&Co" SRL.Luni În treizeci și șase de ani nu am învățat să iubesc zilele de luni sau cel puțin să nu mi se pară atât de obsesive.Urc ușor cu mașina dealul care mă duce spre orașul Ialoveni, ascultând cum roțile mașinii mă îndeamnă să trec urgent pe la service, după o iarnă în care am făcut slalom printre găurile din drumurile noastre.La mai mult de o lună de la terminarea campaniei electorale, de pe un falnic panou îmi zâmbește Ilan Sor, cu mapa sub braț și cu pumnul strâns în sus. Oare ce-o fi vrut să facă, poate să ne dea la toți câte un pumn în cap? Mă lovește o idee ghidușă: să mă dau în colhozul lui. De câte griji aș scăpa. Gândul îmi fură un surâs fugar, ca după asta să mă cuprindă o tristețe generalizată. Îmi vine în minte Mircea, Mircea Cărtărescu care ne întreba adineauri: Ce facem? Murim cu ei de gât sau trăiesc liniștit, emigrând departe, departe, inclusiv și de tipul de pe panou.După un an dezastruos în agricultură, mă apucă un dor de timpul petrecut afară. Blestem pe alocuri oportunitățile pe care le-am avut studiind modul de a face agricultură a olandezilor și a celor din SUA. Poate dacă nu aș fi știut cum poate fi altfel, nu aș fi suferit atât. Chiar ieri un amic mi-a aruncat pe mail răspunsul autorităţilor precum că doar într-o lună și jumătate în Republica Moldova, din Ucraina, au intrat peste 4 mii de tone de mere. Și asta fără de zona transnistreană, care nu este supusă controlului.MarțiDeja e mai bine, pentru că nu e luni.Dacă întrăm în marţi, întrăm în week-end.Azi oamenii îmi par mai frumoși. Fug la bancă să îmi dau plățile către stat. Și, ciudat lucru, nu simt niciodată frustrare la plata impozitelor și a taxelor, frustrarea vine din altceva.Mă poartă treburile prin tot orașul și iarăși la intrarea în orașul Ialoveni un frumos filtru de poliție ne oprește pe fiecare ca să ne dea eventualele amenzi neplătite care vin de la camerele video. Înhaț două procese verbale pentru depășirea de viteză, una comisă în luna august, cealaltă în luna septembrie a anului 2018. Polițistul mă recunoaște drept „fata cu strugurii de pe Facebook” și îmi zice timid că sunt bravo și că și el a plantat 3 hectare de nuci. Îl privesc cu compătimire și îl întreb dacă știe că în acest an miezul de nucă a fost vândut cu 35-50 de lei și dacă treaba asta nu-l descurajează. Mă privește îndrăzneț în ochi și îmi spune că până o să intre nucii în rod aceștia nu o sa mai fie la guvernare și că totul se va schimba într-o bună zi. Plec grăbită spre bancă ca sa profit de reducerea de 50% la amenzi. Îmi jur a mia oara că nu voi mai apasă accelerația acolo unde nu este cazul. Uit repede de promisiune…MiercuriZiua în care pornesc rutierele și autobuzele din Moldova în toate direcțiile.În aceste câteva săptămâni am învățat toate locurile de unde își iau avânt moldovenii spre munci și pachetele doldora cu bunătăți pentru ei: de la biserica Ciuflea spre Italia, de la Maraton spre Franța, spre Germania de pe bulevardul Decebal, spre Belgia de pe Independenței, cei din Finlanda și Norvegia vin ei la tine. Moldovenii nu vor renunța niciodată la „siliotcă” și nici la noi cei de acasă. Suntem un tot întreg. Dacă mi-ar fi spus că cei plecați și-au lăsat inima în țară, nu aș fi crezut, dar experiența ultimelor săptămâni mi-a demonstrat că rădăcinile pot fi tăiate, dar nu pot fi smulse, că poate, poate într-o zi ei de afară și noi de aici vom face o țară în care să ne placă sa trăim.JoiUrâtă zi. Sunt chemată la Politia din Durlești. La ora 8.00 mi se aduce la cunoștință că sunt amendata cu 500 de lei pentru faptul că l-am numit pe Ostalep Valeriu „r…t cu ochi”. O ditamai doctor în filologie s-a expus pe marginea postării ca și cum ar fi o formă voalată a injuriei „rahat cu ochi”. Mă simt tristă, nu pentru amendă, dă-o naibii, oricum o contest, ci pentru faptul că a trebuit să dăm jos tricolorul, pentru faptul că mai vrea încă 10 mii de lei despăgubiri morale și brusc o sălbatică curiozitate se naște în mine: ce va decide instanța?Important ca Ana să nu uite cine suntem. De atâtea ori m-a întrebat, nu-i așa că noi, cei de aici, suntem cei mai buni români?Da, Ana, așa-i!VineriGata, a trecut și săptămâna asta și n-am făcut nimic. Sentimentul de inutilitate e cel mai grav. Cum n-am făcut nimic? Dar ce puteam face mai mult din ceea ce am făcut?Mami, eu când am să cresc mare vreau sa fiu exact ca tine, striga Ana-Maria alergând cu brațele deschise spre mine. Da, asta este! Gramul ăla de fericire!SâmbătăE ziua în care o car pe Ana după mine peste tot. Alung gândul rușinos că mi-ar plăcea pe alocuri ca grădinițele să aibă program șapte zile din șapte. O privesc prin oglinda retrovizoare cum își face treaba cu păpușile pe scaunul din spate a mașinii.- Vreau o sorăăăă!- O facem, mai târziu!- Ia-mi măcar un câine, insistă Ana.- Bine, o să luăm, mai încolo!- Când? Când terminăm de vândut strugurii? Ana știe că în ultimele patru săptămâni am cutreierat aproape toate casele de copii din Chişinău. Mă întreabă dacă nu aș putea să îi iau de acolo pe cineva. S-a întâmplat ca un număr necunoscut din Statele Unite să mă sune pe Viber și să mă roage să merg să ridic o sumă impunătoare de bani de la cineva de la Malina Mică, ca mai apoi sa îmi lase mână liberă să pot duce strugurii și merele oriunde vreau eu, la discreția și bunul meu simț. Dacă mă întrebați cum arata omul, habar n-am. E unul de al nostru, nu vreau să îi spun din Diasporă, nu vreau. Ei sunt ai noștri, nu ai diasporei.Ce Babă Cloanța e diaspora asta că ne-a furat atâția oameni buni? |